luni, 21 aprilie 2014

PUTEREA VINDECATOARE A CIUPERCILOR MEDICINALE


 
MAITAKE (Grifola Frondosa)




Numele acestei plante medicinale înseamnă în japoneză, „ciuperca dansatoare” deoarece se povesteşte că în Antichitate, oricine o găsea, dansa de fericire. De ce? Pentru că Maitake era considerată un leac foarte preţios, iar valoarea ei se calcula echivalându-i greutatea în argint. Cei care găseau locurile unde creştea, păstrau acest secret cu sfinţenie şi îl dezvăluiau urmaşilor numai pe patul de moarte, deoarece nu se cunoştea secretul cultivării ei. Abia în 1979 s-a pus la punct metoda cultivării ciupercilor maitake şi au fost  înfiinţate adevărate „plantaţii” ecologice, de unde această ciupercă ajunge să fie utilizată în industria farmaceutică.

În ceea ce priveşte beneficiile ei pentru organismul uman, cercetătorii au stabilit că ciuperca maitake este un imunostimulator puternic şi un antitumoral excelent. Ea ajută organismul să se adapteze fizic şi psihic la schimbările climatice şi creşte eficienţa tratamentelor antivirale în infecţiile cu HIV, HPV (Human Papilloma Virus), virusul hepatic B sau cel gripal. Conţine grifolan (numit şi ß-glucan), o importantă polizaharidă care activează celulele macrofage, considerate artileria grea a sistemului imunitar, explică Larry Walker, autor al volumului  „Produse naturale” publicat în SUA. 

Astăzi, ciuperca maitake face parte din terapia standard a pacienţilor din Japonia care suferă de diverse tumori. În cadrul a numeroase studii, s-a dovedit că aceasta ciupercă îmbunătăţeşte în mod evident starea generala a pacienţilor, stimulând, printre altele, hematopoieza (producerea de globule roşii şi albe în sânge). A fost deja analizată structură ß-glucan, care poate să crească activitatea anumitor celule imunocompetente. Acest lucru nu este important doar pentru  că elimină celulele degenerate, ci şi pentru că ajută organismul slăbit să facă faţă infecţiilor asociate care, în cazul pacienţilor cu tumori, pot avea o evoluţie rapidă şi dramatică, încetinind astfel tratamentul propriu-zis al cancerului.În plus, ß-glucanul stimulează producţia interleukinei şi a interferonului, cu un rol important în combaterea celulelor canceroase. Maitake este frecvent recomandată şi ca adjuvant în radioterapie şi/sau chimioterapie. Datorită efectelor sale antitoxice, poate să reducă vizibil reacţiile secundare precum greaţa, vărsăturile, ameţeala, pierderea părului şi durerile şi, prin aceasta, să îmbunătățească viaţa oamenilor afectaţi.

Ciuperca maitake s-a dovedit, de asemenea, utilă în multe alte boli, ca de pildă diabet, osteoporoză viroze, hepatită, ateroscleroză, sistem imunitar slab, infecţii, infarct, boli de inimă, obezitate, intestin iritat. Ciupercile maitake au un efect fantastic în cazul diabetului de tip II, afirmă Hiroaki Nanba şi Keiko Kubo, autorii lucrării „Ciupercile şi biologia acestora”. Ele conţin un compus antidiabetic numit X-fraction, care stimulează producerea de insulină. Astăzi, mulţi medici japonezi folosesc aceste ciuperci pentru tratarea hipertensiunii arteriale şi a colesterolului rău, doi factori de risc în bolile cardiovasculare.

În Asia, pulberea de maitake este utilizată, de asemenea, ca adaos în multe mâncăruri, datorită aromei sale specifice, intense, de ciupercă. Pudra de ciuperci maitake se poate presăra în salate şi sosuri sau se poate dizolva în apă, sucuri naturale de fructe şi de legume.



SHIITAKE (lentinula edodes)




Lentinula edodes sau shiitake, este o ciupercă originară din Extremul Orient, fiind una dintre cele mai cultivate ciuperci din lume. Cu peste 14% din totalul ciupercilor cultivate, e a doua după Agaricus bisporus. De mii de ani shiitake e apreciată în China, Japonia şi Coreea, atât pentru calităţile sale culinare, cât şi pentru proprietăţile medicinale deosebite. 

Ciupercile shiitake stimulează sistemul imunitar prin activarea limfocitelor T şi au o funcţie hepatoprotectoare.

Un compus izolat din shiitake este eritadenina, cu rol în scăderea nivelului de colesterol şi a lipidelor din sânge, contribuind în general la tratarea afecţiunilor cardiovasculare. Dintre mineralele conţinute de shiitake, cele mai importante cantitativ sunt: potasiul, calciul, magneziul, manganul, zincul, nichelul, fierul şi fosforul, care se găsesc mai ales în piciorul ciupercii. Ciupercile shiitake sunt bogate în vitaminele B1, B2 şi C, ca şi în ergosterol, o provitamină care, expusă radiaţiilor solare ultraviolete, se converteşte în vitamina D. 

Intr-un top al imunităţii, ciuperca shiitake ar ocupa locul întâi, datorită unei componente numită AHCC (Active Hexose Correlated Compound), capabilă să vindece hepatitele virale cronice B şi C.
Shiitake activează nu mai puţin de 6 tipuri de celule ale sistemului imunitar, capabile să înfrângă practic orice boală infecţioasă ori tumorală. Această ciupercă este printre puţinele remedii care activează celulele NK (prescurtare de la Natural Killer, adică „ucigaş natural”), care, aşa cum o arată numele, sunt foarte eficiente, constituind prima linie de apărare contra infecţiei cu HIV/SIDA, bolii canceroase, tumorilor benigne (chisturi, fibroame, adenoame, adenofibroame), infecţiei herpetice sau cu Human Papiloma Virus (HPV). 

În 1969, cercetătorii Centrului Naţional de Cercetări din Tokyo au reuşit să izoleze din shiitake o polizaharidă numită lentinan. În teste efectuate pe cobai, această componentă a dus la regresia până la dispariţie a tumorilor. Acest efect a fost pus pe seama capacităţii ciupercii shiitake de a stimula sistemul imunitar şi a-l direcţiona contra celulelor tumorale. Savanţii japonezi au dezvoltat metode de extragere a principiilor active care să asigure un maxim de concentraţie şi, implicit, de efect terapeutic, metode care au culminat cu obţinerea LEM (Lentinula edodes mycelia) şi AHCC.

Încă din 1980, mai multe teste efectuate în 16 clinici din Japonia au investigat eficienţa ciupercii shiitake asupra hepatitei B şi C. Unui număr de 40 de indivizi cu hepatită B cronică li s-au administrat câte 6 grame de shiitake zilnic, timp de 4 luni. Toţi pacienţii au înregistrat dispariţia simptomelor de hepatită B, iar la 15 din ei virusul a fost inactivat. Încărcarea cu toxine a ficatului duce printre altele şi la incapacitatea acestuia de a prelucra grăsimile, rezultând în depunerea de grăsimi între celulele hepatice, o afecţiune care poartă numele de steatoză hepatică (ficat gras). Shiitake ajută la eliminarea treptată a grăsimilor acumulate în ficat.

Pe lângă bolile enumerate mai sus, extractele din shiitake, împreună cu cele din Ganoderma, pot face adevărate minuni şi în tratarea altor afecţiuni provocate de slăbirea sistemului imunitar: boli de inimă, sindromul oboselii cronice, herpesuri, diabet, diferite infecţii cu Candida.




GANODERMA (ganoderma lucidum) / REISHI





Ganoderma este un aliment minune, cu numeroase beneficii asupra organismului uman. Ciuperca medicinala, cunoscuta in antichitate drept ciuperca magica sau elixirul eternitatii, trateaza o varietate de afectiuni si ajuta la detoxifierea si intinerirea organismului.

In China este cunoscuta sub numele de Lingzhi si inseamna "iarba potentei spirituale". Imparatii chinezi au denumit-o "planta tineretii", "planta lui Dumnezeu" sau "elixirul eternitatii". Ganoderma este de zece ori mai puternica decat ginsengul si contine peste 200 de elemente active, benefice pentru organismul uman.

Chinezii consumau ganoderma pentru proprietatile sale medicinale care imbunatateau capacitatea organismului de a se vindeca. Aceasta ciuperca minune a fost venerata de imparatii marilor dinastii chineze si japoneze, care o consumau cu ceaiuri tonice.  

Ganoderma este cunoscuta ca maestru al eliminarii toxinelor si ajuta la detoxifierea si purificarea organismului. Datorita capacitatii sale de eliminare a excesului de acid uric si lactic, colesterol si depozite de grasime, ganoderma ajuta la procesul de regenerare a corpului. Este bogata in polizaharide, germaniu organic, adenozine si triterpenoide. Ganoderma intareste sistemul imunitar, echilibreaza nivelul glucidelor din organism si reduce colesterolul. Esenta ganodermica trateaza bolile de piele si ajuta la regenerarea si intinerirea tenului. De asemenea, ganoderma este si o sursa importanta de antioxidanti.

Consumul de ganoderma, sub diversele sale forme, scade colesterolul si cantitatea de grasimi din organism, reduce nivelul zaharului din sange si reface functiile pancreasului, scade cantitatea lipidelor din sange, stabilizeaza membrana globulelor rosii, diminueaza numarul trombocitelor si trombonilor (cheaguri de sange) si imbunatateste functia cortexului.

Tot ganoderma ajuta si la buna functionare a glandelor renale, creste capacitatea de vindecare a organismului, intareste sistemul imunitar si previne senilitatea. Ganoderma este utila si pentru psihic, mentinand o stare de bine si de tinerete a organismului.

Ganoderma trateaza hipertensiunea si previne arteroscleroza. Este eficienta si in tratarea obstructiilor vasculare cerebrale, infarctului miocardic, apoplexiei cerebrale si anghinei pectorale. Consumul de ganoderma imbunatateste starea de sanatate a cardiacilor.

Ganoderma este utila si in tratarea hepatitelor si a bolilor de ficat. Consumul de ciuperca are o actiune benefica asupra functiilor ficatului, pe care le regleaza. Ganoderma diminueaza durerile provocate de gastrita, ulcer si alte boli digestive. Aceasta ciuperca protejeaza organele interne si imbunatateste functionarea tractului digestiv.

Datorita componentelor anticanceroase pe care ganoderma le contine, impiedica faza de metastaza a cancerului si elimina durerile cauzate de aceasta boala. Elimina formatiunile canceroase, creste pofta de mancare si poate fi utilizata concomitent cu alte tratamente. Ganoderma este utila si in probleme ginecologice precum durerile menstruale sau menopauza. Elimina simptomele aparute dupa nastere si purifica organismul.

Afectiunile reumatismale, bolile renale, diabetul sau bolile de piele sunt alte afectiuni care pot fi tratate cu ajutorul ganodermei. Ciuperca magica este utila si in stari de surmenaj si oboseala cronica , tulburari de concentrare, stres sau in lupta cu kilogramele in plus.




CORDYCEPS (Cordyceps Sinensis)





Este superstarul absolut al medicinii tradiţionale chineze. Pentru că este rar şi nu poate fi găsit decât în locuri izolate din Tibet, la altitudini de peste 3500 de metri, dar şi pen­tru că este deosebit de eficace, este con­siderat cel mai preţios remediu în medicina tradi­ţională chineză. Numele Cordy­ceps ("iarna larvă, vara plantă") indică eta­pele de metamorfoză şi simbioză ale acestei ciu­perci mira­culoase. Pe vremuri, era folosită mai ales de către bărbaţii care înaintau în vârstă, pentru puterea ei de a reda vigoa­rea fizică şi sexuală. Are rezultate remarcabile în impotenţă, frigi­ditate şi infertilitate. Efectele Cor­dyceps-ului nu sunt atât de rapide ca în cazul Cornului de Cerb (un afro­disiac faimos). Sunt însă mai profunde, mai de durată, pentru că acţionează asupra întregului sistem imunitar. Capacitatea de a îmbunătăţi energia men­tală şi de a creşte motivaţia de a trăi au făcut din el unul din cele mai folosite suplimente anti-îmbă­trânire.

Faima europeană a Cordyceps-ului îşi are originea la începutul anilor '90, când atletele din China s-au impus fulgerător în aproape toate competiţiile, domi­nând topurile doi ani la rând. În 1993, echipa naţio­nală de atletism a Chinei a câştigat 9 medalii în Ger­mania, iar un an mai târziu, la campionatul Eu­ropean de la Roma, chinezoaicele au dus acasă 12 din 16 medalii. În plus, au reuşit să bată toate recor­durile atin­se până atunci la probele respective. Secre­tul? Un antrenament asiduu şi un tonic din Cordyceps şi cara­pace de ţestoasă, preparat după o reţetă secretă, de antrenorul lor, Ma Jia Jun. Au fost acuzate că au folosit steroizi, fiindcă evoluţia lor era suspect de rapidă. La analizele de sânge nu s-a depistat însă nici urmă de anabolizanţi. Reţeta lui Ma e încă secretă, deşi lumea întreagă ştie de existenţa ei. Tot ce s-a pu­tut afla e că 80% din ingrediente e reprezentat de Cor­dyceps.

Azi, Cordyceps este folosit de cei care practică sporturi de anduranţă: alergare, înot, ciclism, pentru proprietatea de a înlătura durerile de spate cauzate de oboseală sau stres şi pentru efectul de întărire a arti­culaţiilor şi a sistemului osos. Este un foarte bun tonic cardiovascular, creşte fluxul sanguin şi respirator, ajutându-i pe cei care depun efort fizic susţinut.

Este eficient în tratarea afecţiunilor pulmonare (a tuber­culozei, a bronşitelor şi a tusei cronice). Unii pacienţi suferinzi de astm, cărora li s-a administrat Cordyceps, au putut, după 6-8 săptămâni de tratament, să renunţe la inhalatoare. În ciroze, previne fibrozarea ficatului. În medicina tradiţională chineză era recomandat în recuperarea după bolile îndelungate sau după naşteri.

Cordyceps acţionează ca protector pulmonar, fiind un adjuvant eficient în terapiile complementare ale gripei - prin ameliorarea tusei, reducerea secreţiilor mucoaselor şi a transpiraţiilor nocturne-, ale bronşitei, pneumoniei, emfizemului pulmonar şi astmului bronşic. De asemenea, măreşte rezistenţa organismului la insuficienţa de oxigen, combate oboseala şi creşte capacitatea de muncă,  scade nivelul colesterolului, reglează nivelul calciului şi a fosforului în sânge, reglează funcţia rinichiului şi a ficatului (elimină toxinele, reface celulele afectate, distruge viruşii din celulele hepatice), previne boli ale aparatului cardiovascular şi ale vaselor de sânge (ischemie cardiacă, infarctul miocardic, tromboze) şi înlătură efectele negative ale chimioterapiei şi radioterapiei.




AGARICUS BLAZEI (CIUPERCA LUI DUMNEZEU)
 




Agaricus Blazei Murill este ciuperca terapeutica cu cel mai mare continut de substante active imunostimulatoare, ceea ce o recomanda ca o arma redutabila impotriva cancerului si nu numai.

Ciuperca isi are originea in localitatea Piedade, un satuc din padurea tropicala a Braziliei. In 1960, un cercetator japonez a descoperit-o si a trimis-o in Japonia pentru a fi studiata. De aceea are si o denumire japoneza: Himematsutake.

Dr Shibata si Dr Kagawa au descoperit ca Agaricus Blazei este bogata in polizaharide, ceea ce ajuta la intarirea sistemului imunitar al organismului. Concentratiile a doua tipuri de glucani (substante active) sunt mai mari in Agaricus Blazei decat in oricare alta ciuperca medicinala, incluzand Reishi, Maitake si Shiitake. De asemenea, contine concentratii mari de vitamine, in special B6 si B12, acid linoleic si alte substante valoroase.

Previne cancerul si stopeaza dezvoltarea tumorilor 
Ciuperca lui Dumnezeu contine Beta Glucan (polizaharide), cele mai puternice substante imunopotentiatoare descoperite pana in prezent. Au, de asemenea, puternice proprietati anti-tumorale. Este bine stiut de catre cercetatori ca proprietatile anticancer ale acestor substante sunt direct rezultate din ameliorarea imunitatii. Mai exact, beta-glucanii nu produc in mod direct efectul anti-tumora, ci mai concret declanseaza apararea corpului uman impotriva cancerului. Aceasta e relativ usor de masurat, caci corpul uman produce un tip de celula alba numita NKC - Natural Killer Cells (NKC). Cand oamenilor le este inclus Agaricus Blazei in dieta, se observa o creste a numarului de celule NKC cu pana la 3000% in numai 2-4 zile. NKC au fost numite astfel dupa abilitatea lor de a neutraliza in mod spontan celulele canceroase.
In mod normal, polizaharidele gasite in ciuperci afecteaza doar cancerul solid, insa polizaharida din Agaricus Blazei este eficienta si impotriva cancerului de colon, ovarian, mamar, pulmonar, hepatic cat si impotriva cancerilor solide. Testele de la Facultatea de Medicina a Universitatii Tokyo si alte centre de cercetare din Japonia, efectuate pe cobai, au aratat ca rata involutiei complete a maladiei este de 90% in cazul Ciupercii lui Dumnezeu, performanta neatinsa de nicio alta ciuperca folosita in terapii. Mai mult, are rol profilactic, prevenind aparitia cancerului. De asemenea, diminueaza efectele secundare ale chimioterapiei si radioterapiei, determinind cresterea imunitatii organismului. Prin urmare, sunt eliminate starile de voma, lipsa poftei de mincare, oboseala, lipsa de energie si, ce este mai important, terapiile, sub influenta ciupercii minune, devin mai eficiente de 3 pana la 7 ori. Aceste rezultate sint inregistrate de catre Asociatia Japoneza de Cancer si Asociatia Farmaceutica Japoneza.

Reduce nivelul colesterolului
In urma unor cercetari si a unui studiu stiintific, s-a demonstrat ca ciuperca lui Dumnezeu are capacitatea de a reduce nivelul colesterolului. In cazul celor mai multe femei participante la studiu, care au consumat timp de 8 saptamani proteine extrase din aceasta ciuperca, s-a constatat o scadere semnificativa a nivelului colesterolului.

Leac pentru bolnavii de diabet 
Polizaharidele si acidul ribonucleic complex stimuleaza productia de insulina prin vitalizarea functiei pancreasului datorita aportului de aminoacizi si zinc. Astfel, ciuperca este de ajutor in tratamentul diabetului.

Simuleaza sistemul imunitar
Cercetari din ultimii 25 de ani au dovedit ca Agaricus Blazei stimuleaza sistemul imunitar si imbunatateste mecanismele naturale de combatere a bolilor infectioase. Agaricus Blazei stimuleaza productia de limfocite, celulte T si ajutatoarele acestora. Este recomandata de aceea persoanelor aflate in convalescenta, persoanelor in varsta, persoanelor agitate si nervoase, persoanelor expuse diverselor tipuri de eforturi

Previne bolile cardiovasculare
Acizii grasi nesaturati, grasimile si mineralele din continutul ciupercii, regleaza tonusul vascular si presiunea sangvina, inhiba vasoconstrictia, protejeaza vasele sangvine, previne ateroscleroza, are efect diuretic. 

Intareste oasele, ameliorand osteoporoza
Ciuperca Agaricus Blazei Murill are un continut bogat in vitamine D, cu rol in absorbtia calciului.
Stimuleaza productia osoasa prin ergosterol, motive pentru care e considerata un remediu excelent in osteoporoza.

Ajuta ficatul si stimuleaza productia de globule rosii 
Beta-D-glucan stimuleaza productia de interferon propriu, de aceea ciuperca are rol protector impotriva virusului hepatic (impiedica virusurile sa patrunda in tesuturi). Prin vitamina B12, acid folic, fier, cupru, cobalt, triptofan, ciuperca stimuleaza productia de globule rosii.

Benefica sistemului nervos
Ciuperca lui Dumnezeu are un efect pozitiv si asupra sistemului nervos. Mai exact, stimuleaza transmisia nervoasa si activitatea sistemului nervos central, regleaza contractia musculara, ajuta regenerarea capilara si epiteliala. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu